Studiu la nivel mondial: Importanţa comunicării (şi în perioada recesiunii)


Într-un articol cu tema: dacă merită sau nu să investeşti în PR promiteam câteva note despre importanţa comunicării, a PR-ului, mai ales în perioada recesiunii (link).

Şi cum stau pe site-urile de profil, am citit despre şi chiar documentul studiului cu acelaşi subiect realizat de către 11 profesori universitari din 11 ţări, cu informaţii preţioase rezultate pe baza monitorizării ce a inclus 1.955 de participanţi din 46 de ţări. Este, probabil, cel mai complet studiu realizat vreodată în domeniul relaţiilor publice şi al managementului comunicării la nivel mondial.

La adresa www.communicationmonitor.eu  se găsesc rezultatele cercetării disponibile într-un raport oferit gratuit (versiunea cu grafice, 122 pagini, format PDF).

Principalele concluzii ale raportului:

  • Impactul recesiunii: 72% dintre respondenţi au declarat că, în perioada crizei economice, comunicarea a jucat un rol tot mai important în organizaţia lor. Cu toate acestea, numai 22% au reuşit să îşi consolideze resursele în comparaţie cu alte departamente, în timp ce 37% au pierdut mai mult decât media. Studiul demonstrează faptul că stabilirea unei legături clare între activităţile de comunicare şi facilitarea proceselor de afaceri, în locul axării pe consolidarea imaginii şi a reputaţiei, are un impact pozitiv asupra planificării bugetelor;
  • La Indicatorul stiluri de conducere au rezultat următoarele: specialiştii în comunicare adepţi ai unui stil de lidership participativ sunt mai mulţumiţi şi au o mai mare influenţă în cadrul organizaţiilor lor decât practicienii care folosesc stilul de lidership tranzacţional sau transformaţional. Stilul de conducere participativ îi caracterizează pe superiorii care fac apel la idealuri şi viziuni sau formulează provocari şi încurajează procesul de luare a deciziilor împreună, în cadrul echipelor;
  • La indicatorii de excelenţă concluziile rezultate arată că relaţiile bune cu factorii relevanţi pentru companie, abilitatea de a mobiliza oamenii şi implicarea în mod oficial, în procesul de management sunt primele trei caracteristici care definesc un departament de comunicare excelent, conform percepţiei respondenţilor;
  • În ceea ce priveşte dezvoltarea disciplinelor şi a canalelor de comunicare au rezultat informaţiile: comunicarea corporativă este considerată în continuare cel mai important domeniu al profesiei, urmată de comunicarea de brand. De asemenea, comunicarea on-line, relaţiile cu presa online şi mediile de socializare au câştigat o importanţă enormă începând cu anul 2009 şi se preconizează o continuare a acestei tendinţe;
  • Comunicarea prin reţele sociale: aproape unul din doi specialişti europeni în comunicare (45%) consideră că, în prezent, comunităţile on-line reprezintă un canal important pentru relaţiile publice, în timp ce numai 26% au încredere în Twitter şi 17% în Wikis. Previziunile cu privire la orice platformă de socializare online sunt pozitive, reţele cu conţinut video situându-se pe primul loc. Chiar şi în acest caz, numărul organizaţiilor care au început deja să stabilească anumite linii directoare de lucru în acest domeniu, cum ar fi un set de reguli de acţiune în social media, este relativ redus.
  • Previziuni pentru viitor: pentru prima oară a fost posibilă efectuarea de analize secvenţiale şi compararea rezultatelor acestui an (2010) cu previziunile pentru viitor din ediţiile anterioare ale aceluiaşi studiu. Ideea centrală este că se face trecerea generală spre un mediu de comunicare mai interactiv.

Afaceri performante,

Mihaela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s