Category Archives: VANZARI

Structura de baza a oricarei afaceri. Cum sa lucrezi pe baza structurii ca sa obtii o super afacere


Mai jos vei gasi  structura (sasiul) valabila pentru orice afacere indiferent de tipul acesteia. Componentele structurii se conditioneaza reciproc, toate au un rol important, iar valorile fiecareia influenteza direct pe celelalte si implicit rezultatul final sau ceea ce urmarim in orice activitate: profitul. 

O buna strategie de marketing si comunicare si un plan profesionist pe partea tactica poate duce la valorificarea si optimizarea la maxim a fiecarei componente.

Pentru mai multe detalii sau solutii la propria activitatea (cum sa construiesti, sa gestionezi si sa folosesti o baza de date, cum sa convertesti contactul in client, sa pozitionezi produsul si in functie de pret samd) foloseste datele de la Contact din meniul blogului :).

Notez structura, baza oricarei afaceri mai jos. Vei gasi si exemple de valori date pentru calcul. In cazul in care modifici cifrele/procentele vei observa modificarea intregii ecuatii:

Contacte (10.000) X Procent de conversiune (25%) = Numar de Clienti  (2.500)

X    Numar tranzactii/client (2) X Valoarea medie de vanzare (100 euro) = Cifra de Afaceri (500.000 euro)

X    Marja de Profit (10%) = Profit (50.000 euro)

Afaceri performante. Profitabile!

Mihaela

Adaptabilitatea la specific


Se implementează campanii de promovare proiectate pentru a fi naţionale şi/sau locale, sunt oameni de business într-o ţară sau o zonă a ţării şi se adresează unei alte zone, şi nu doar o dată mi-a apărut întrebarea: cât de adaptate sunt proiectele pentru zonele cu care se comunică?

Se studiază în facultăţile de marketing, comunicare, sociologie ce importantă este adaptarea campaniei, discursului, comportamentului şi atitudinii la condiţiile mediului căruia te adresezi şi la circumstanţe, dar cât de lung şi dificil este drumul de la teorie la practică, doar acţiunile finalizate şi rezultatele obţinute pot spune. Desigur, asta când etapa de cercetare – a adunării de date şi interpretării în urma aplicării unor instrumente de marketing şi sociologie este scoasă din schema.

Din motive financiare, din neştiinţă sau neglijenţă nu se dă o mare importanţă cercetării, se petrece chiar să se sară peste această etapă şi astfel, resurse de energie, timp, să nu mai menţionam sume considerabile de bani sunt irosite pentru realizarea unor acţiuni care nu au impactul scontat; mai mult, aceste acţiuni pot dauna imaginii companiei/produsului/personalităţii.

M-am născut în nordul Moldovei, am studiat şi muncit în Bucureşti, acum locuiesc si dezvolt proiecte în Ardeal. Experienţele acumulate au dus la convingerea că un proiect gândit pentru sudul ţării are şanse să atingă rezultate diferite în alte zone geografice şi asta deoarece fiecare zonă are o personalitate aparte, elemente definitorii, se află într-o altă etapă în ceea ce priveşte educaţia de business, are modul propriu de a face afaceri, de a evalua furnizorii şi serviciile, de a identifica nevoile şi a le traduce în aşteptări. A nu se interpreta că adaptabilitatea la care mă refer este coborârea de la standardele pe care ni le-am fixat în activitate.

Am întâlnit la case mari, foarte mari neglijarea aspectului de adaptabilitate la zonă, acestea constatand după implementarea acţiunilor ca într-o zonă rezultatele sunt satisfacatoare, într-alta sunt nule; am întâlnit oameni de business cărora le era greu să înţeleagă cum un instrument de prezentare folosit şi cu care se bifeaza obiectivele în Statele Unite nu are acelaşi efect pe plaiurile mioritice.

E necesar să realizăm măcar o cercetare empirică, dacă nu ne permitem să facem una complexă, serioasă, profesională înainte de stabilirea finală a acţiunilor de business.

Afaceri performante,

Mihaela Ciotină